ÎN CĂUTAREA PARFUMULUI IDEAL: PRIMĂVARA ÎNSORITĂ, PARFUMATĂ ȘI... EXCLUSIVĂ!
Ți-am ales trei creații, pe care le vei întâlni muuult mai rar decât tot
ce ai purtat până acum, toate trei fiind creații de "nisa". Sunt
primăvăratice, interesante și… exclusive. M-am bucurat mult să descopăr
pe site-urile creatorilor lor și distribuitori din București, și îmi
face mare plăcere să prezint cu această ocazie trei parfumerii de nisa,
unde poți petrece cu ușurință și o zi întreagă explorând creații
fascinante.
L’Artisan Parfumeur - La Chasse aux Papillons
"Vânătoarea de Fluturi" ne transportă într-o poiană în plina explozie a primăverii, unde ne putem bucura de o zi însorită cu flori parfumate, fluturi colorați și râsete de copii. Această imagine idilică nu este o exagerare, parfumul este absolut fidel descrierii. Exuberant, inocent și cochet în același timp, amintește de vacanțe și de joaca fără să cadă în nostalgie. Pur și simplu te simți din nou o copilă, fericită și lipsită de griji. Pentru mine acest parfum este "La Medeleni" primul volum, din
perspectiva Olguței. Note predominante: iasomie, flori de tei, tuberoze și flori de portocal.
Îl găseștiti la Madison Perfumery, pentru detalii: Madison Perfumery
État Libre D’Orange Jasmine et Cigarette
Copilița a
crescut și a devenit o femeie fatală, sau cel puțin așa ar vrea să
creadă Antoine Maisondieu, creatorul acestei iasomii serioase. Acum sa
te vad, Laura, cat iti place iasomia! Nu e cazul insa sa te ingrijorezi,
dupa o explozie initiala de iasomie pasionala ca o noapte de dragoste,
parfumul devine proaspat, verde si varatic. Tigareta nu este una fumata,
ci mai degraba una viitoare, mai precis o frunza de tutun ca o salsa
cubana, cu o usoara adiere de fan si doar o umbra de fum. Un parfum
interesant, dar suficient de linistit pentru a-l putea purta atat la
facultate cat si la spital. Vei intoarce capete si vei frange inimi fara
insa a declansa alarma de incendiu ...
Pentru Jasmine et Cigarette trebuie să cauți parfumeria Beautik,
pentru detalii: Beautik
Pierre Montale - Crystal Flowers
Pierre Montale a
fost multa vreme parfumerul casei regale Al Saud si a adus concepte
traditionale din Orientul Mijlociu pe care le-a adaptat, atat cat s-a
putut, gusturilor europene. In colectia sa gasim multe parfumuri grele,
tipic arabesti, dar si creatii mai usoare, ca cea prezentata aici. Toate
sunt insa memorabile iar Crystal Flowers are o multime de admiratoare.
Cum Laurei ii plac trandafirii, m-am gandit ca un trandafir usor de vara
ar fi foarte potrivit. Crystal Flowers are in compozitie flori de
primavara ca lacramioara si iasomia, dar si o floare care pentru mine
reprezinta vara – este vorba de sangele voinicului. Esenta de trandafiri
folosita aici este cea de Grasse, regiune de pe Coasta de Azur faimoasa
pentru cultivarea florilor pentru marile case de parfumuri.
Crystal
Flowers incepe cu o nota puternica de trandafiri, care insa se
linisteste si permite si celorlaltor note sa-si faca aparitia, pe rand,
performanta rar atinsa de un parfum artificial pentru mase. Ca orice
parfum Montale, rezista cel putin 24 de ore, asa ca e chiar de preferat
sa il aplici cu cel putin jumatate de ora inainte sa iesi din casa.
Aplica-l cu o mana usoara, una de neurochirurg de preferinta.
Note: Flori albe, trandafiri de Grasse, mazariche parfumată (sau sângele voinicului), lăcrămioare, ambergris și mosc.
Îl găseștiti la parfumeria Elysee Concept, pentru detalii: Elysee Concept